Exploatarea petrolului a început în România, din prima jumătate a secolului al XVI-lea, se făcea cu ajutorul instalaţiilor rudimentare numite Hecne cu cal, macheta unei o astfel de instalație se poate vedea în sectorul ”Petrol” al muzeului. În a doua jumătate a sec. al XIX lea din cauza dificultăților ce apăreau la săparea puțurilor, încep să se folosească instalații mecanice. În muzeu este expus sistemul de foraj percutant uscat, la care se foloseau prăjini de oțel – sistemul canadian.

După 1900, încep să se folosească sistemul de foraj percutant hidraulic. Aceste sisteme au fost folosite pană în anul 1915, când adâncimea straturilor de țiței nu depășea 900 metri. Dupa acest an s-a introdus sistemul de foraj rotativ , care permitea viteze mari de lucru și adâncimi pană la 2500 m.

În muzeu există colţul dedicat inventatorului român doctor inginer Ion Șt. Basgan, care în anul 1937 a brevetat un nou sistem, revoluţinar, de foraj petrolier: „Metodă pentru îmbunătățirea randamentului și perfecționarea forajului rotativ, prin rotație percutantă și prin amortizarea presiunilor hidromecanice”, brevetată în România (brevet nr. 22789/1934) și mai apoi în SUA.

Începand cu anul 1957 în Romania se construiesc instalații de foraj cu performanțe dosebite: Instalație de foraj 4 LD 150 A, care poate fora până la adâncimi de 3500 metri, Sistem de foraj KAN 300 pentru adancimi de 300 metri, Instalația S 25, destinată exploatărilor structurale, machetele acestor instalații se află în expunere pe sector.