CONRAD HAAS

Conrad Haas (n. 1509; d. 1576) – inventator austriac, precursor al zborului cu racheta, a imaginat la Sibiu tehnica rachetei în trepte.

Născut la Viena, Conrad Haas este numit artilerist la Sibiu, în armata împăratului austriac Ferdinand, preluând comanda arsenalului militar. Preocupările sale în ceea ce priveşte rachetele în trei trepte, rachetele multiple, cât şi ideea navetei spaţiale moderne pot fi regăsite în
„Kunstbuch”- carte de artă militară despre tehnica rachetelor, scrisă de acesta în prima jumătate a secolului al XIV-lea.

Studiul unui document aflat în arhiva municipiului Sibiu relevă nu numai prioritatea lui Conrad în cercetarea tehnicii rachetei multiple, ci şi existenţa preocupărilor ştiinţifice în Transilvania acelor vremuri. În cadrul Manuscrisului de Sibiu (Varia II 374) sunt mărturiile a două secole de cercetare ştiinţifică, partea a treia a acestuia, complet originală, fiind redactată integral de Conrad Haas în anii 1529-1569.

Pentru prima dată apar într-un document scris descrierea şi utilizarea rachetelor cu mai multe trepte cu corp portant (1529), stabilizarea acestora cu ajutorul aripioarelor delta şi comanda rachetei prin aprinderea succesivă a treptelor (1555), precum şi necesitatea ghidajului unghiular de lansare. Şeful arsenalului de la Sibiu, Conrad Haas este astfel recunoscut pe drept precursorul rachetei moderne, devansându-l pe Kazimierz Siemienowicz, inginerul militar polonez care deţinea până în 1966 aceste merite.

Trebuie însă remarcat că nu există nici o dovadă că toate aceste preocupări au avut în obiectiv, măcar o clipă, problem zborului uman. Pentru a ajunge la acesta, evident, era nevoie să se înceapă prin a studia şi realiza dispozitive zburătoare. Deşi originar din Austria, Conrad Haas s-a stabilit, şi-a practicat meseria şi a aşternut pe hârtie cunoştinţele la Sibiu, acelaşi oraş în care, peste 400 de ani, se naşte şi începe să viseze la zborul extra-atmosferic părintele navigaţiei spaţiale, Hermann Oberth, cel care a pus bazele teoretice ale zborului rachetei moderne şi a proiectat primele rachete cosmice. Preistoria rachetei moderne. Manuscrisul de la Sibiu 1400-1569 – Editura Academiei, 2008 – Doru Todericiu